Sanitas Timis

FEDERAȚIA SANITAS A ÎNFIINȚAT ASTĂZI, 22 MARTIE, COMISIA PENTRU MEDICI

Federația SANITAS din România a înființat astăzi, 22 martie 2017, Comisia pentru medici din cadrul Departamentului Profesional, o structură prin intermediul căreia organizația sindicală își propune să reprezinte cât mai corect interesele și drepturile legate de raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, care devine din ce în ce mai interesată de activitatea sindicală pe care SANITAS o desfășoară în interesul  membrilor săi.

Dialogul de astăzi privind rolul și funcționalitatea acestei comisii a reunit peste 30 de medici de diferite specialități, în calitate de reprezentanți ai colegilor lor, membri SANITAS  din toate uniunile județene din țară și din București.

Prin structura nou înființată, Federația SANITAS pune la dispoziția medicilor care sunt sau vor fi membri de sindicat, un instrument prin intermediul căruia pot să-și exprime mai vizibil punctele de vedere pe diferite teme de interes profesional și sindical. Totodată,  membrii acestei comisii vor avea posibilitatea să participe direct la toate discuțiile, dezbaterile și negocierile pe care conducerea  SANITAS le are cu diferite instituții și factori de decizie.

Cei prezenți la evenimentul de astăzi au identificat, împreună cu conducerea Federației, câteva teme de actualitate: proiectul Legii salarizării unitare, propuneri de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar, în special secțiunile referitoare la funcționarea sistemului public de sănătate și cele referitoare la exercitarea profesiei de medic. Comisia de medici nou înființată va colecta punctele de vedere, argumentele, opiniile medicilor referitoare la aceste subiecte și va sintetiza, împreună cu conducerea Sanitas, propuneri  solide, pertinente, ancorate în realitate, pe care apoi Federația le va susține în dialogul cu instituțiile publice decidente.