Sanitas Timis

Biologii şi chimiştii de la laboratorul Spitalului Judeţean Satu Mare au întrerupt, miercuri dimineaţa, lucrul în semn de protest faţă de modificarea legii salarizării, prin care această categorie este salarizată inferior celei a medicilor de laborator

Aceştia au ieşit în faţa instituţiei, unde biologul specialist Corina Stanciu a citit memoriul adresat prim-ministrului Viorica Dăncilă şi ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Potrivit acesteia, 652 de biologi, biochimişti şi chimişti din sistemul sanitar au semnat memoriul în care se cere modificarea grilelor de salarizare din Legea 153/2017 pentru aceste categorii profesionale. Memoriul arată că până la intrarea în vigoarea a noii legi, salariile biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor principali erau aproximativ egale cu ale medicilor specialişti de laborator, dar acum raportul de salarizare este de 1 la 4.

Corina Stanciu a precizat că acţiunile de protest vor continua.

Protestul de miercuri este programat să dureze două ore.

Sursa: Stirimedicale.info