Comunicat de presă: Conducerea Federației SANITAS își susține solicitările de modificare a OUG 91/2017 la Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților

0
1711

Mâine, 6 martie 2018, la Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților se dezbat amendamentele la Proiectul de lege privind adoptarea O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017. Federația SANITAS va fi prezentă prin membrii Biroului Operativ pentru a-și susține solicitările.

Cele mai importante solicitări ale organizației noastre, care sunt obligatorii la acest moment pentru menținerea echilibrului în sistemul sanitar, sunt:

1. Păstrarea cuantumului actual al sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de personal prin prorogarea termenului de aplicare a art. 25, alin. (5), până la 1 ianuarie 2019.
2. Crearea bazei legale pentru acordarea sporurilor pentru condiții de muncă întregului personal din sistemul sanitar, prin modificarea art. 7 din Anexa II, capitolul II.

Atragem atenția cu maximă seriozitate, deputaților care vor vota mâine amendamentele la Proiectul de lege, că o atitudine inflexibilă față de argumentele pertinente ale Federației SANITAS, precum și dovada clară a faptului că nici deputații, nici guvernanții care au emis O.U.G. nr. 91/2017 nu înțeleg particularitățile sistemului sanitar și al celui de asistență socială, vor duce la escaladarea nemulțumirilor și ne vor obliga să recurgem la toate formele de acțiuni sindicale pentru a proteja veniturile membrilor noştri.

BIROUL OPERATIV al Federaţiei SANITAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *