Asistăm cu stupoare de două zile, pe toate canalele media, la o dezbatere neprincipială, din punctul nostru de vedere, pe o temă greşit abordată din start, referitoare la veniturile comparative ale unei infirmiere din sistemul sanitar public de stat şi al unui alt salariat bugetar.
Până în decembrie 2018, salariul de bază al unei infirmiere dintr-un spital de stat, până la gradaţia 3, inclusiv, a fost echivalentul salariului minim pe economie, adică 1900 de lei. Prin aplicarea etapizată a Legii 153/2017, tot anul 2019, infirmierele debutante rămân la nivelul salariului minim brut pe economie, la încadrare, iar pentru gradaţiile următoare salariul creşte cu sume nesemnificative.
Nu cunoaştem felul în care a fost calculat salariul de bază pentru infirmiera debutantă de la Săcele, însă salariile de bază ale tuturor angajaţilor din sănătate sunt publice în anexele Legii 153/2017, iar orice deviere de la prevederile legale este responsabilitatea ordonatorului de credite şi trebuie tratată ca atare.
De aici şi până la stigmatizarea unei întregi categorii profesionale ni se pare o cale lungă şi din păcate, în zilele acestea, pavată cu desconsiderare, minciună, exagerare şi manipulare.
Infirmierele din sistemul sanitar românesc folosesc într-adevăr şi mopul şi găleata, dar nu pentru că scrie în fişa lor de post ci pentru că sunt nevoite să o facă din cauza lipsei de personal de îngrijire/curăţenie. De altfel, infirmiera este cea care intră cel mai des în contact cu toate materialele biologice provenite de la pacienţii purtători de diverşi agenţi patogeni, este cea care face toate manevrele de îngrijire, nemedicale, într-o unitate sanitară şi de cele mai multe ori nu are la dispoziţie echipament de protecţie suficient sau de bună calitate sau nu are timp să se protejeze eficient pentru că are mai mult de 100 de pacienţi pe o secţie pe care este singură într-o tură de noapte.
Federaţia SANITAS din România reprezintă peste 100.000 de membri de sindicat din sistemul bugetar şi a luptat întotdeauna pentru îmbunătăţirea salarizării acestora şi a condiţiilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea. Am dus lupta aceasta fiind solidari cu toţi ceilalţi bugetari şi nu am acceptat niciodată să fim partenerii celor care înţeleg să manipuleze şi să învrăjbească angajaţii din sistemul public de stat.
Mai mult decât atât, comparaţiile între meseriile celor pe care diversele sindicate îi reprezintă sunt întotdeauna subiective şi considerăm că nu sunt binevenite în spaţiul public. Spiritul sindicalismului trebuie să rămână solidaritatea, iar printre valorile unei societăţi sănătoase trebuie să se regăsească respectul pentru fiecare meserie în parte.
