Deşi se vehicula ideea că un medic primar cu cea mai înaltă gradaţie va primi 15.000 de lei salariu începând cu luna martie, acesta va rămâne în buzunar, după plata contribuţiilor sociale, cu 9.100 de lei.
Începând cu 1 martie un medic primar va avea un salariu de 15.000 de lei la care se adaugă vechimea şi celelalte sporuri de care beneficiază. Cel puţin aşa s-a lăudat miercuri ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu. Însă informaţia este partial adevărată. Asta pentru că după achitarea contribuţiilor sociale, leafurile medicilor nu mai sunt tocmai cele promise de guvernanţi. Mai precis, salariile prevăzute în grila de salarizare sunt salarii brute, la care se aplică o reducere de aproape 42%, însemând contribuţii sociale. Astfel, un medic primar cu 20 de ani de vechime în sistem ajunge să ia în mână, fără sporuri şi gărzi, puţin peste 9.000 de lei, spune medicul Eleodor Cârstoiu, chirurg pediatru şi vicepreşedintele sindicatului Hipocrat. „Colegii se bucurau când au văzut cifrele avansate în spaţiul public, dar erau venituri brute, nu nete. Totuşi, mărirea aceasta salarială diminează interesul medicilor pentru străinătate, iar cei care îşi completau veniturile mergând şi în privat spun că sunt mulţumiţi de venituri”, a declarat chirurgul pediatru. Cei mai mari câştigători ai legii salarizării Potrivit acestuia, un medic care nu avea sporuri lua înainte undeva la 3.500 – 4.000 de lei iar acum merg spre 9.000. „Cei mai mari câştigători ai legii salarizării sunt medicii. Celelate categorii profesionale, de exemplu asistenţii medicali, beneficiază de creşteri mai mici. Acum, medicul are de trei ori mai mult decât asistentul medical. Problema cea mai mare este că au uniformizat toate funcţiile de asistent medical şi de medic în sistem. Dacă ar fi vrut să asigure o salarizare corectă trebuia ca creşterile salariale să fie făcute diferenţiat, pe categorii de unităţi sanitare şi pe categorii de risc. În felul acesta nu va mai fi interes pentru secţiile de vârf, unde gradul de uzură e foarte mare, ci toată lumea se va duce spre specializările uşoare, unde nu se fac gărzi şi unde nu se stă peste program”, a declarat şi Mircea Ciocan, prim-vicepreşedintele federaţiei Sanitas. În ce măsură se întorc medicii plecaţi în străinătate Dacă şi condiţiile din spitale s-ar îmbunătăţi, inclusiv medici care au plecat în ultimii ani ar putea reveni în ţară, arată şi academicianul Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Chirurgul susţine că majorările ar putea să-i reţină chiar şi pe absolvenţii de medicină în sistem, câtă vreme se fac şi investiţii în unităţile spitaliceşti. „Sper ca aceste măriri să fie resimţite de toţi cei care lucrează în sistem. Din punctul meu de vedere, nu salariul este primordial atunci când te întâlneşti cu un om bolnav, ci ideea că acest om bolnav are nevoie de competenţa ta, indiferent care ar fi validarea pe care la un moment dat ţi-o oferă sistemul în care lucrezi. Dacă retribuţia materială a fost motivul pentru care medicii au ales să plece în străinătate, cred că în acest moment dorinţa lor de a veni în ţară va fi mai mare. Şi sunt convins că mulţi dintre ei vor reveni, ceea ce ar fi foarte bine pentru sistem”, este de părere academicianul Ioanel Sinescu. Plăţile informale trebuie eliminate din sistem Acesta susţine că plăţile informale trebuie eliminate din sistem. „Trebuie să se ajungă la o medicină normală, corectă, firească, similară cu cea din ţările occidentale de care noi ne dorim să ne apropiem cât mai mult şi unde practica medicală este făcută transparent, fără niciun fel de condiţionare şi fără niciun fel de alt stimulent pentru medic”, a completat medicul, adăugând că trebuie să se clarifice şi regulamentul de sporuri. „Este pentru prima dată după 1989 când învăţământul şi sănătatea devin importante. sperăm ca migraţia să scadă iar elitele noastre să rămână în ţară. Salariile medicilor şi cele ale asistenţilor cresc până la nivelul maxim prevăzut în programul de guvernare, adică sunt creşteri care merg până la 122% net”, a afirmat joi premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern. Concret, un medic primar, care acum câştigă 6.010 lei brut, va avea un salariu de bază de 13.338 de lei, iar un medic specialist, care acum are 4.675 de lei, va primi un salariu de 10.563 de lei. La anatomie patologică şi medicină legală, un medic primar va avea o creştere salarială de la 9.481 de lei la 16.250 de lei, iar un autopsier debutant, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu brut de 4.693 de lei. Cât vor primi cadrele didactice În cazul cadrelor didactice, majorarea salarială va fi de 20%. Astfel, un profesor cu o vechime între 25 şi 30 de ani, al cărui salariu este acum 4.371 de lei, va câştiga 5.246 de lei brut, iar profesor universitar cu o vechime între 20 şi 25 de ani, care acum câştigă 7.163 de lei, va avea 8.596 de lei. Prin majorările etapizate prevăzute în Legea salarizării unitare aprobate în vara anului trecut, în cazul personalului didactic salariile de bază vor creşte cu 20%.
Sursa: Adevarul.ro