Comunicat de presă – 18 ianuarie 2019

0
2495

Biroul Operativ al Federaţiei SANITAS a participat joi, 17.01.2019, la cea de-a doua întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii având ca tema O.U.G. nr. 114./2018 cu gravele blocaje şi inechități pe care aceasta le aduce în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială.

Discuțiile pe acest act normativ au început săptămâna trecută la solicitarea noastră, iar la întâlnirea de ieri, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii erau așteptați cu soluții concrete pentru aspectele semnalate. Din păcate însă, echipa ministerială prezentă la întâlnirea cu sindicatele nu a putut prezenta un plan de modificare a O.U.G. sau soluții care să readucă normalitatea în salarizarea personalului din sănătate şi asistenţă socială.

În aceste condiții, Federaţia SANITAS a solicitat organizarea, în regim de urgenţă, a unei întâlniri cu Premierul României şi o echipă guvernamentală formată din reprezentanți abilitați să ofere soluțiile optime pentru disfuncţionalitățile create prin adoptarea O.U.G. nr. 114/2018.

Ne exprimăm speranța că această întâlnire va avea loc foarte curând şi că cei prezenți vor reuși să răspundă pozitiv revendicărilor membrilor noştri de sindicat. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a hotărî, în interiorul organizației, alte tipuri de acțiuni în susținerea drepturilor celor peste 100.000 de membri pe care îi reprezentăm!

 

Biroul Operativ al Federaţiei SANITAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.