COMUNICAT DE PRESĂ referitor la propunerea de liberalizare a programelor naționale de sănătate

0
915

Proiectul  de ordonanță elaborat de Ministerul Sănătății care propune ca ”serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați” a fost elaborat și postat în transparență decizională de către Ministerul Sănătății fără o minimă consultare a partenerilor sociali.

Guvernanții obișnuiți să își asume toate proiectele de acte normative ce vizează soarta populației acestei țări consideră că astfel ”se asigură accesul imediat al pacienților la tratament în cadrul programelor naționale de sănătate”.

Acest principiu ar fi benefic dacă nu s-ar urmări doar branșarea sectorului privat la fondurile publice în detrimentul instituțiilor de stat care au obligația constituțională de a asigura Dreptul la sănătate al populației. Alocarea financiară pentru sănătate a continuat să fie și în 2019 cea mai mică din Uniunea Europeană atât ca alocare pe cap de locuitor cât și ca procent din PIB și, în ciuda subfinanțării cronice de care suferă sistemul public de sănătate, Ministerul Sănătății decide să  împrăștie puținul acesta în buzunarele private, fără a iniția necesarele consultări cu partenerii sociali așa cum au fost acestea convenite chiar și în recentul semnat Contract Colectiv de Muncă la nivel de sector.

Finanțarea sistemului public de sănătate este apanajul asigurărilor obligatorii de stat. Serviciile medicale private pot  fi contractate doar în completarea serviciilor publice și doar acolo unde acestea lipsesc. Ori acest principiu este încălcat chiar de către cei chemați vremelnic să administreze sistemul public de sănătate prin asumarea unor astfel de inițiative legislative. Desigur că sistemul de sănătate cuprinde o componentă privată aflată  într-un continuu proces de creștere, dar acest segment privat se autofinanțează din veniturile proprii, iar ca alternativă imediată ar fi înființarea sistemului  privat de asigurări de sănătate ce se resimte ca o necesitate tot mai acută mai ales că alocarea publică este minimalistă.

O astfel de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ca cea recent propusă nu se poate face fără un studiu bine fundamentat, pentru evaluarea impactului nu numai asupra pacienților, ci și asupra resurselor materiale și financiare de care vor dispune instituțiile medicale publice.

Atenționăm autoritățile cu privire la faptul că și în acest an au omis să prevadă sursa de finanțare pentru creșterile salariale acordate cu începere de la 1 ianuarie 2020 personalului medico-sanitar, bani  ce nu ar trebui să afecteze sumele contractate cu Casele de Asigurări pentru anul în curs. Să nu uităm nici faptul că spitalele publice au OBLIGAȚIA de a asigura cel puțin servicii medicale de bază pentru toate categoriile de pacienți, inclusiv pentru cei care nu-și permit plata acestora în sistem privat. Solicităm Ministerului Sănătății să facă public studiul de impact pe care se fundamentează proiectul de ordonanță.

 În condițiile în care, în anul 2020 și în următorii ani vor fi alocate programelor naționale de sănătate  aceleași sume de bani ca până acum (sau chiar mai mici în unele cazuri), este evident că accesul egal al spitalelor publice și al celor private la aceste resurse va direcționa, practic, mai mulți bani către sectorul privat. Și nu avem nicio certitudine că va exista o creștere similară a numărului de pacienți care vor apela la serviciile medicale private, renunțând la gratuitatea oferită de spitalele publice. În consecință, unele instituții medicale publice, care au și în prezent limitări bugetare, vor avea dificultăți și mai mari în asigurarea unui act medical de calitate – vor exista mai puțini bani pentru medicamente, pentru materiale sanitare, mai puțini bani pentru aparatură medicală performantă și, de ce nu, mai puțini bani pentru asigurarea salariilor personalului angajat.

În calitatea sa de organizație sindicală națională reprezentativă a angajaților din sistemul public de sănătate și de asistență socială, Federația SANITAS învederează Ministerului Sănătății că are obligația de a respecta regulile de bază ale dialogului social și trebuie să discute cu TOȚI partenerii sociali impactul modificării legale preconizate, precum și orice alt act normativ care poate afecta direct sau indirect drepturile angajaților din sistemul de sănătate, inclusiv drepturile salariale.

Biroul Operativ al Federaţiei SANITAS din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *